Primăria Capitalei va avea un birou pentru diaspora. Ce vor putea face acolo românii care muncesc în străinătate

Primăria Capitalei va avea un birou pentru diaspora. Ce vor putea face acolo românii care muncesc în străinătate
Publicat: 31/07/2019, 16:19

„Am decis înființarea unei structuri care să se ocupe de problemele românilor care muncesc în afara granițelor țării, un birou pentru diaspora, care va avea două componente. Pe de-o parte, românii care vin în România să-și viziteze rudele, sau în concediu, sau au nevoie de urgentă de acte, de avize, de documente, de autorizații, să fie sprijinite pentru obținerea acestor acte, legal bineînțeles, dar într-un timp mai scurt, dat fiind că nu pot să stea prea mult în țară”, a declarat, miercuri, Gabriela Firea, la ședința CGMB.

Edilul Capitalei a mai declarat că pe de altă parte, familiile celor care muncesc în afara granițelor ar trebui să fie sprijinite să aibă un suport „pentru toate nevoiele care sunt de natură socială, de educație, de sănătate sau alte motive”.

Proiectul a fost votat, miercuri, în ședința CGMB.

„Se înființează Biroul Politici și Strategii pentru Diaspora în cadrul Direcției Generale Situații de Urgență, Statistici și Strategii – Direcția Srtatistici și Strategii. Înființarea acestui birou are în vedere elaborarea strategiei Primăriei Capitalei a programelor și planurilor anuale de acțiuni proprii pentru românii din diaspora”, se arată în proiectul de hotărâre votat miercuri.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
O vedetă tv a refuzat Survivor România 2025. „M-aș lega de caloriferul din Otopeni”
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?